Începând cu anul 2007, ziua de 2 aprilie, este marcată la nivel Mondial, Ziua Internațională a Conștientizării Autismului cu scopul de a contribui la informarea societății privind tulburarea de spectru autist și nevoia de acceptare și integrare a persoanelor cu autism, dar și a familiilor acestora.
Autismul este o tulburare caracterizată de scăderea capacității de a interacționa în plan social şi de a comunica, de un comportament stereotip și repetitiv cu simptome ce se manifestă de obicei înaintea vârstei de 3 ani. Nu există un tratament medicamentos care să vindece autismul, dar cu terapie timpurie intensivă până la 47% dintre copiii cu autism pot trai o viață independentă.
Activitățile sociale creează contexte sigure în care copiii pot învăța să își exprime emoțiile, să stabilească legături și să se simtă acceptați și valorizați.
Ca în fiecare an, Centrul de zi pentru copiii și tinerii cu dizabilități din cadrul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături și susține persoanele cu autism, precum și aparținătorii acestora în această zi specială.