Selectează o Pagină

Anunț privind cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie în anii 2022 -2023

29 mai 2023

Seniorii noștri au construit cu răbdare, pricepere și loialitate România Centenară.

Ne-au arătat drumul corect către un viitor mai bun, mai prosper, ne-au învățat să ne ajutăm semenii, să ne iubim țara, să ne apărăm interesele naționale, să rămânem loiali tradițiilor și valorilor morale.

În semn de respect și recunoștință pentru aceștia vă facem cunoscută intenția Consiliului Local Dorohoi și a D-lui Primar  ing. Dorin Alexandrescu de a onora  cei 50 de ani de căsătorie a  cuplurilor dorohoiene, care si-au unit destinele atât în Mun.Dorohoi, cât și în alte localități și care sunt cetățeni ai urbei noastre, prin organizarea unor festivități specifice, în cadrul programului manifestărilor prilejuite de  evenimentul  ,,Zilele Municipiului Dorohoi” care  vor avea loc în data de 6 octombrie 2023.

Motivat de acest eveniment, invităm toate cuplurile de aur care au încheiat căsătoria în alte localități și au împlinit 50 de ani de conviețuire neîntreruptă, să depună la sediul Primăriei Municipiului Dorohoi câte o cerere, însoțită de copia cărții de identitate a celor doi soți și copia certificatului de căsătorie.

Referitor la cuplurile care s-au căsătorit în municipiul Dorohoi precizăm că pentru aceștia deținem baza de date furnizată de SPCLEP Dorohoi și Starea Civilă.

Pentru informatii suplimentare apelați la tel. 0231617813 int. 23 –  DAS Dorohoi.

Ramai informat si vezi si alte articole

Mai multe articole din categorie

21 Martie Ziua mondială a Sindromului Down

21 Martie Ziua mondială a Sindromului Down

21 Martie, Ziua Mondială a Sindromului Down aduce în prim plan includerea persoanelor cu această boală în societate, fapt care nu poate fi împlinit decât prin cunoașterea efectelor sindromului Down asupra oamenilor afectați și implicit de cunoașterea...

citește mai mult

Doriți să aflați mai multe informații?

Vă rugăm să completați formularul de mai jos:

Acord

Share This
Sari la conținut