Beneficiază de stimulentul educațional acordat sub formă de tichete sociale pentru grădiniță, copiii din familii defavorizate, cetățeni români, care au domiciliul sau reședința în România, în vederea creșterii accesului la educație al acestora
1.Stimulentele educaționale se acordă copiilor din familiile care au stabilit dreptul la alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acesta este suspendat.
2.Prin excepție, stimulentul educațional se acordă și copiilor aflați în îngrijirea persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreținerea copilului, pe perioada absenței părinților, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire, nu depășesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea alocației pentru susținerea familiei.
Stimulentul educațional se acordă numai pentru copiii înscriși într-o unitate de învățământ preșcolar, conform Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Stimulentul educațional se acordă:
- din oficiu, după caz, odată cu stabilirea dreptului de alocație pentru susținerea familiei, sau după acordarea acestuia, persoanei care este și titularul alocației pentru susținerea familiei;
- pe bază de cerere, pentru situația prevăzută la pct. 2
Beneficiarul stimulentului este copilul, iar titularul tichetului social pentru grădiniță este reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului.
Dreptul la stimulentul educațional se acorda începând cu luna în care beneficiarul îndeplinește criteriile de eligibilitate, pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere, însoțite de actele doveditoare privind componența familiei, veniturile acesteia și înscrierea/frecventarea activităților organizate de grădiniță.
Stimulentul se acordă lunar, pe perioada participării copilului la activitățile organizate în cadrul unităților din învățământul preșcolar, în perioada septembrie – iunie.