Selectează o Pagină

Documente necesare

20 iul. 2022

Cerere -ajutor financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă

Documentele doveditoare sunt :

a) documentul de identitate al persoanei prevăzute la art. 1;

b) certificatul de naștere al copilului/copiilor pentru care se solicită ajutorul;

c) documentul prin care se atestă calitatea de reprezentat legal al copilului/copiilor;

d) adeverințe privind veniturile nete realizate în ultimele 6 luni de membrii familiei, eliberate, după caz, de angajator sau entitatea asimilată acestuia ori de organul fiscal, sau, în cazul persoanelor care desfășoară activități independente, obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură şi piscicultură, declarația fiscală prevăzută de lege, pentru categoriile de venituri prevăzute la art.3, pentru care Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede emiterea unei decizii de impunere din partea organului fiscal central;

e) documentul în baza căruia se desfășoară activitatea de bonă în condițiile art. 7 din LEGE nr. 167 din 16 decembrie 2014.

f) angajament de plată la solicitarea dreptului de ajutor financiar, cum că aceste sume pot fi recuperate şi din alte drepturi plătite de agenția pentru plați şi inspecție socială a județului Botoșani.

g) declarație pe proprie răspundere că copilul nu este înscris la creșă/grădiniță acreditată (publică/privată) și că solicitantul nu a refuzat un loc la creșă/grădiniță acreditată (publică/privată) de pe raza municipiului ori nu a retras copilul de la creșă/grădiniță acreditată (publică/privată).

Pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (2) cererea este însoțită de următoarele documente:

a) documentele doveditoare prevăzute la alin. (2) lit. a)-c) și lit. e)-g);

b) alte documente eliberate de Agenția Pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului Botoșani.

Notă:

Cererea pentru acordarea unui ajutor financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă și celelalte acte doveditoare privind componența familiei și veniturile realizate, se depun la Biroul Beneficii Sociale din cadrul Direcției de Asistenţă Socială Dorohoi, la sediul din Str. Dumitru Furtuna nr.14,tel: +40(231)617813 int. 18.

Ramai informat si vezi si alte articole

Mai multe articole din categorie

Cuantum

Cuantum

Ajutorul financiar se acordă pentru fiecare copil de vârstă preșcolară, în funcție de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie, după cum urmează: a) până la 2.100 lei - 710 lei; b) de la 2.101 lei până la 2.500 lei - 550 lei; c) de la 2.501 lei până la...

citește mai mult
Condiții de acordare

Condiții de acordare

Pot beneficia de ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă, astfel cum este prevăzut de LEGE nr. 35 din 31 martie 2020 (denumit în continuare ajutor financiar), în limita fondurilor bugetare anuale aprobate cu această destinație, persoanele care au...

citește mai mult
Baza legală de acordare

Baza legală de acordare

LEGE nr. 35 din 31 martie 2020 privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă; LEGE nr. 292 din 20 decembrie 2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare, ale LEGE nr. 167 din 16 decembrie 2014...

citește mai mult

Doriți să aflați mai multe informații?

Vă rugăm să completați formularul de mai jos:

Acord

Share This
Sari la conținut