Selectează o Pagină

Legislație – Adăpostul de noapte

12 iul. 2020

Legislație specifică:

 

  • LEGE nr. 292 din 20 decembrie 2011 asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare,
  • LEGE nr. 197 din 1 noiembrie 2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale,
  • LEGE nr. 116 din 15 martie 2002privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, cu modificările și completările ulterioare,
  • LEGE nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului UE nr. 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor),
  • LEGE nr. 55 din 15 mai 2020privind unele masuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările și completările ulterioare;
  • ORDIN nr. 29 din 3 ianuarie 2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat și cantinele sociale

 

Ramai informat si vezi si alte articole

Mai multe articole din categorie

DESCRIERE SERVICIU

DESCRIERE SERVICIU

Serviciul social "Adăpostul de noapte" se organizează şi funcţionează cu respectarea principiilor generale care guvernează sistemul naţional de asistenţă socială, precum şi cu principiile specifice care stau la baza acordării serviciilor sociale prevăzute în...

citește mai mult
Documente necesare

Documente necesare

cerere persoane fără adăpost; copie după actul de identitate valabil; documente cate atesta veniturile; acte medicale/aviz medical care atesta starea de sănătate a acestora. NOTĂ:  Cererea cât și celelalte acte doveditoare, se depun la Biroul Servicii Sociale din...

citește mai mult
Anunț procedură persoane fără adăpost

Anunț procedură persoane fără adăpost

Direcția de Asistență Socială Dorohoi aduce la cunoștința cetățenilor procedura operațională care se aplică în cazul persoanelor fără locuință, identificate pe raza administrativ teritorială a municipiului Dorohoi.   Beneficiari: Persoane fără locuință cu...

citește mai mult

Doriți să aflați mai multe informații?

Vă rugăm să completați formularul de mai jos:

Acord

Share This
Sari la conținut