Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptățite să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului, obțin venituri supuse impozitului, au dreptul la un stimulent de inserție după cum urmează:
a) În cuantum de 1500 lei, dacă persoanele îndreptățite obțin venituri înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv un an, în cazul copilului u dizabilități. Cuantumul de 1500 lei se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități
b) În cuantum de 650 lei, dacă persoanele îndreptățite obțin venituri după împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv un an în cazul copilului cu dizabilităti.
În situaţia persoanei îndreptăţite care beneficiază de stimulentul de inserţie în cuantum de 650 lei, al cărei copil este încadrat în grad de handicap după împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, stimulentul de inserţie se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 4, respectiv 7 ani. În această situaţie prelungirea perioadei de acordare a stimulentului de inserţie se face în baza unei noi cereri completate de persoana îndreptăţită şi a copiei după certificatul de încadrare în grad de handicap.